IV
VIOLENTE
O recunoaştere efectuată de doisprezece a omeni de ai noştri din gardă în direcţia castelul fusese primită de cei de acolo cu rafale de mitralieră de 20 mm. Un proiectil neexplodat era dovada acestui calibru.
- Faptul este de netăgăduit, zise Louis. Acesti scîrbavnici au un armament mult mai puternic decît al nostru. Impotriva acestuia - el arătă obuzul - puştile noastre de iepuri sau o sarbacană... Noi avem o singură armă serioasă: Winchesterul lui taica Boru.
- Şi două mitraliere, spusei eu.
- Bune pentru lupta de la treizeci de metri! Şi cîtă muniţie ne-a mai rămas oare pentru ele? Totuşi nu-i putem lăsa să-şi facă de cap! De fapt Michel, să ştii că sora dumitale nu este în siguranţă la Observator!
- Ah! Măgarii! Dacă ar îndrăzni...
- Vor îndrăzni, prietene! Noi avem cam vreo 50 de oameni înarmaţi ca vai de lume şi cartuşi puţine. Iar ei sînt 60 şi foarte bine înarmaţi. Mai avem de luptat şi cu hoiturile astea de caracatiţe pe deasupra. Ah! Dacă Constant ar fi fost aici!
- Despre cine vorbeşti?
- Despre Constant, inginerul care se ocupa de rachete. Ah! Aşa e, tu nu eşti la curent cu această chestiune: printre multiple alte lucruri, uzina trebuia să fabrice şi arme-rachete pentru avioane. Avem un lot întreg din aceste rachete, dar numai corpurile metalice, nu şi încărcăturile lor.
Oh, cu siguranţă că trebuie să se găsească la laboratorul de chimie cu ce să le încărcăm, dar ne lipseşte personalul în stare să o facă.
Il apucai de mîini şi îl învîrtii într-o horă nebunească.
Louis, prietene, sîntem salvaţi! Ştii că unchiul meu a fost maior în rezervă, la artilerie?
- Ştiu, şi ce-i cu asta? Doar nu avem tunuri!
- Ei bine, află că el şi-a făcut ultima concentrare la aruncătoarele de rachete antiaeriene! Şi este la curent perfect cu toată această chestiune!
Totul va merge bine dacă avem cu adevărat şi produsele chimice necesare. El şi cu Beuvin îşi vor asuma această sarcină.
La nevoie, cred că am putea face rachetele să acţioneze şi cu praf de puşcă negru, pentru ceea ce vrem să facem cu ele!
- Bun, dar asta ne va întîrzia cu zece pînă la cincisprezece zile. Şi în acest timp...
- Aşa e, în acest timp, trebuie să le dăm de lucru. Aşteaptă numai puţin.
Alergai la spital, unde fratele meu era pe cale de vindecare completă, ţinîndu-i tovărăşie lui Breffort.
- Ia spune, Paul, ai putea tu să ne reconstitui o catapultă romană?
- Desigur, e foarte uşor. Dar de ce?
- Ca să atacăm cu ele castelul. Şi pînă la ce distanţă le poţi tu face să tragă?
- Oh! Totul depinde de greutatea pietrelor pe care dorim să le aruncăm. De la treizeci la o sută de metri, cu uşurinţă.
- Bun, desenează imediat planurile.
Mă reîntorsei la Louis şi la Michel şi le expusei planul meu.
- Nu e rău, zise Louis, dar totuşi, o sută de metri sînt numai o sută de metri, şi o mitralieră de douăzeci, bate mult mai departe.
- Lîngă castel este o adîncitură la care se ajunge pe un drum îngust, dacă-mi amintesc bine. Totul este să instalăm catapulta în această adincitură.
- Dacă am înţeles bine, zise Michel, tu vrei să arunci asupra lor încărcătură cu explozivi si fier. Dar unde vei găsi explozivii?
- Avem trei sute de kilograme de dinamită in cariera de piatră. Tocmai fusese aprovizionata înainte de cataclism.
- Dar numai cu asta nu vom putea cuceri castelul, zise Michel, clătinînd din cap.
- Nici nu avem această intenţie! Trebuie numai să cîştigăm timp şi să-i facem să creadă ca ne risipim muniţiile în atacuri neînsemnate. In acest timp, rachetele vor fi gata.
Şi îi explicai lui Michel ceea ce îmi spuses Louis.
Din ordinul Consiliului, Beuvin trimise patrule, care să sondeze apărarea inamicului. Aceste patrule trebuiau totodată să ne semnaleze şi eventuala reîntoarcere a hydrelor. Patrulele fusesera înzestrate şi cu un mic post de radio, realizat de Estranges în timpul liber. Apoi începurăm să construim o catapultă. Un frasin tînăr fu sacrificat si transformat în resort. Batiul fu construit şi catapulta fu încercată cu blocuri de stînci. Bătaia se dovedi satisfăcătoare.
Mica noastră armată sub comanda lui Beuvin o porni spre castel, cu trei camioane şi cele trei tractoare care remorcau catapultele. Timp de opt zile, nu avură loc decît hărţuieli. Uzina lucra cu febrilitate. In cea de a noua zi mă dusei pe front cu Michel.
- Ei bine, ne întrebă Beuvin, sînt gata?
- Primele rachete vor fi aci astăzi sau mîine răspunsei.
- Uf? Acum pot să vă spun că nu eram liniştit de loc. Dacă le-ar fi dat prin gînd să iasă să ne atace...
Ne duserăm la avanposturi.
- De cum trecem creasta, ne spuse taica Boru, care în calitate de fost subofiţer, veteran din al doilea razboi mondial, comanda avangarda, cădem sub focul mitralierelor lor. După cîte ştim, ei au patru: două de 20 mm şi alte două de 7,5 mm probabil. Mai au de asemenea şi puşti-mitraliere.
- Cu o bătaie mai lungă decît aceea a catapultelor noastre?
- N-am încercat să ajungem pînă la ele. Ne-am ferit cu mare grijă de a le dezvălui bătaia exactă a armelor noastre, zise Beuvin,
- Dar de cealaltă parte a castelului?
- Şi-au fortificat terenul cu trunchiuri de copăci. Ceva mai mult, drumul este în bătaia focurilor lor. Imposibil să aducem pe acolo armament greu.
- Să aşteptăm.
Tîrîndu-ne, ne duserăm pînă sus pe creastă. O mitralieră grea ţinea creasta sub focul ei.
- Am putea încerca să lovim această mitralieră, zise Michel.
- Da, dar nu îi vom ataca decît atunci cînd rachetele ne vor fi sosit aici. In zorile albastre de mîine, cred!
La momentul indicat, un camion sosi din sat, aducîndu-i şi pe unchiul meu, pe Estranges şi Breffort. Ei descărcară din camion mai multe lăzi.
- Iată aici grenade, zise Estranges. Ele erau făcute dintr-un tub de fontă pe care era montat un detonator.
- Şi iată şi rachetele, zise unchiul meu, Le-am încercat. Bătaie: 3 km 500. Precizie destul de bună. Capul lor conţine un kilogram de sfărîmături de fontă şi cantitatea necesară de T.N.T. Un alt camion ne urmează, aducînd caprele de lansare şi alte lăzi cu încărcătură. Avem în total 50 de rachete din acest model. Acum fabricăm altele şi mai puternice.
- Ehei! zise Beuvin. Artileria noastră se îmbogăţeşte.
Pe cînd spunea acestea, unul din oamenii noştri coborî panta.
- Aceia flutură un drapel alb, ne spuse el.
- Se predau? zisei eu, neîncrezător.
- Nu, parlamentari.
- Răspunde-ţi-le, le porunci Beuvin.
Dinspre inamic, un om se ridică şi înainta, fluturînd O batistă. Taica Boru trimise să-l întimpine la jumătatea drumului, în ţara nimănui, şi ni-l aduse. Era chiar Charles Honneger în persoană.
- Ce doriţi? întrebă Beuvin.
- Să vorbesc cu şefîi dumneavoastră.
- Sîntem aici patru din Consiliu.
- Pentru a evita vărsarea de sînge zadarnica noi vă propunem următoarele: să vă dizolvaţi Consiliul. Să predaţi armele, şi noi să prelum puterea. Nu vi se va face nici un rău.
- Da, voiţi să ne coborîţi la starea de sclavagism, zisei eu. Iată şi contrapropunerile noastre. Ne redaţi pe tinerele fete răpite de dumneavoastra. Depuneţi armele. Oamenii dumneavoastră vor fi puşi sub supraveghere, iar dumneata şi tatăl dumitale veţi fi băgaţi în închisoare pentru a fi judecaţi.
- Ei, dar ştiţi că nu vă lipseşte îndrăzneala! N-aveţi decît să ne atacaţi, cu rablele voastre de vînătoare.
- Vă avertizez, zise atunci Michel, că dacă veti fi învinşi şi vom avea morţi dintre ai noştri, veti fi spînzuraţi!
- O să-mi amintesc de asta!
- Atunci vă fac o altă propunere, pentru că nu voiţi să vă predaţi, zisei eu. Puneţi la adăpost pe cele trei fete ale noastre, cît şi pe sora dumneavoastră şi pe domnişoara Ducher, de exemplu pe vîrful muntelui de colo...
- Nici vorbă nu poate fi despre aşa ceva! Sora mea nu este fricoasă şi nici Mad, şi dacă celelalte sînt omorîte puţin îmi pasă. Voi găsi eu altele dupa victorie; pe sora dumneavoastră de pildă...
Se pomeni la pămînt, cu faţa învineţită. Michel fusese mai prompt decît mine. Se ridică.
- Ai lovit un negociator, zise el, livid.
- Dumneata nu eşti un negociator, ci un măgar. Haide, şterge-o!
Fu recondus manu militari. Abia trecuse de creastă că ne sosi şi al doilea camion. Caprele de lansare fură montate în mare grabă.
- Peste zece minute deschidem focul, zise Beuvin. Ce păcat că nu avem un punct de observaţie!
- Şi muncelul acela de colo, zisei eu arătînd înspre o ridicătură înaltă de vreo cincizeci de metri, situată cam la o sută de metri în spatele nostru.
- Se află sub focul inamicului.
- Da, dar de acolo trebuie să se vadă chiar şi castelul. Eu am ochi buni şi văd excepţional de de parte. Mă duc eu acolo şi iau cu mine şi telefonul. Firul pare îndeajuns de lung.
- Merg şi eu cu tine, zise Michel.
Plecarăm amîndoi, desfăşurînd firul. La jumătatea drumului, o bubuitură bruscă şi sfărîmături de pietre ce zburau în toate părţile ne dete de veste că fusesem reperaţi. Ne trîntirăm la pămînt, şi tîrîndu-ne, înconjurarăm colina urcîndu-ne pe versantul adăpostit.
Ajunşi sus, vedeam foarte bine liniile inamice. Micul fortuleţ al mitralierei grele era legat cu spatele frontului printr-o tranşee, şi flancat de cuiburi de puşti-mitraliere. Ici, colo, gropi în care se mişcau oameni.
- După spusele croitorului, ei ar avea doar 50 - 60 de oameni. Dar judecind după sistemul lor de fortificaţii, ei trebuie să fie cu mult mai numeroşi, îmi atrase atenţia Michel.
Cam la vreun kilometru depărtare în linia dreaptă, în luminişul pajiştei, la jumătatea pantei se înălţa castelul. Nişte mici forme negre, oamenii, se zăreau intrînd şi ieşind.
- Ce păcat că Vandal şi-a spart binoclul!
- Of! Şi din păcate nu mai avem decît telescoape.Sînt puternice, dar greu de mînuit!
- Ia stai, ar fi trebuit să demontez un mic „cercetător".
- Ai tot timpul să o faci. M-aş mira să putem cuceri castelul astăzi!
„Alo! Alo! se auzi o voce nazală la telefon. Peste un minut, deschidem focul asupra castelului. Observaţi!"
Aruncai o privire asupra taberei noastre. Jumatate din oameni se desfăşurau în tiraliori, exact în spatele crestei. Alţii erau ocupaţi în jurul catapultelor. Estranges şi cu unchiul meu reglau cu minuţiozitate batiurile aruncătoarelor de rachete. Camioanele plecaseră din nou.
La orele 8 şi 30 precis, şase ţîşnituri de foc porniră din întăriturile noastre.
Ele urcară în sus, lăsînd o dîră de fum, care se risipi apoi. Rachetele îşi consumaseră încărcătura lor propulsivă. 6 mici fulgere se aprinseră pe peluza castelului şi se transformară în 6 noruleţi de fum. După cîteva secunde ne parveniră şi detunăturile lor seci.
- Prea scurtă cu 30 de metri, semnalai eu.
Acolo, 4 forme negre apăruseră pe treptele scării albe de la intrare.
Din nou, 6 rachete îşi luară zborul. De data aceasta, ele loviră drept la ţintă. Una din ele explodă în plin la intrarea castelului şi micile forme negre căzură la pămînt. Trei se ridicară clătinîndu-se şi tîrîră pe cea de a patra înăuntru. Una dinitre rachete dispăru printr-o fereastră. Celelalte se izbiră de zid, fără să producă prea mari stricăciunii după cît se părea.
- Ţintit, strigai eu.
Una după alta, 18 rachete se răspîndiră; una dintre ele lovi automobilul lui Honneger, în dreapta casei, incendiindu-l.
- Stop pentru rachete, telefona Beuvin. Observaţi efectul catapultelor.
Trei încărcături zburară. Ele căzură foarte aproape de fortuleţul mitralierei, dar fără să-l atingă.
- Puţin prea lung, semnală Michel.
Il trîntii la pămînt. Căci neputînd ţinti în oamenii noştri ascunşi în dosul crestei, mitraliera şi puştile-mitraliere trăgeau acum asupra noastră. Timp de cîteva minute, nu cutezarăm să mişcăm, deasupra noastră vîjîia o ploaie de gloanţe ce şuierau. Obuzele de 20 mm răscoleau pămîntul puţin mai jos de noi.
- Din fericire nu au obuze fuzante [explodează în aer; obuzele Prizărite explodează în atingere cu pămîntul].
- Va trebui să amenajăm acest post de pîndă. Hai să coborîm puţin.
Mitraliera încetă de a mai trage, puştile-mitraliere tăcură.
- Tir de hîrţuială pe teritoriul inamic, observaţi.
Rachetele loviră la întîmplare pămîntul, sau dispărură între brazi, fără alt rezultat vizibil decît incendierea unui stog de paie.
Impuşcăturile reîncepură, dar de data aceasta ele vizau creasta.
Unul din oamenii noştri, rănit, se lăsă să alunece în josul pantei. Un alt camion sosise aducînd rachete de un calibru mai mare. Massacre coborî din camion.
- Atenţie la trageri cu catapultele!
De data aceasta o încărcătură explodă în plin pe fortuleţul inamic. Se auziră ţipete de durere, dar mitraliera îşi continuă tirul.
- Superioritatea armelor cu tirul curb asupra celor cu tirul drept pentru războiul de tranşee, remarcă Michel. Mai curînd sau mai tîrziu, tot le vom dărîma cocioaba, iar ei nu ne pot face nimic.
- Mă întreb de ce oare nu vor fi ocupat ei creasta?
- Prea lesne poate fi încercuită. Uite, ce-ţi spuneam! „Atenţie în stînga, telefona el. Şase oameni se tîrăsc pe acolo!"
Patru oameni din gardă se duseră înspre locul ameninţat. Vîrful crestei, bătut de focul armelor automate, nu mai putea fi ţinut de noi, şi taica Boru se repliase de acolo cu oamenii lui. Din tranşeele inamice apărură vreo treizeci de oameni. Alergară şi se ascunseră.
- Atac din faţă !
In partea stingă, împuşcăturile şi începuseră sa pocnească. Beuvin lăsă pe inamic să se apropie pina la cincisprezece metri, apoi dădu ordin să fie aruncate grenadele. Tuburile de fontă umplute cu explozivi îşi împliniră bine rolul. Unsprezece morţi sau răniţi rămaseră pe teren, înainte ca inamicul să se fi retras, Winchesterul lui moş Boru făcu şi el înca două victime. In flancul stîng, am avut noi un mort şi doi răniţi, iar inamicul trei morţi şi un rănit care fu făcut prizonier. El avea braţul drept complet ciopîrţit de alice şi muri în timp ce Massacre încerca să-i oprească hemoragia cu un pansament strîns.
Timp de un sfert de oră, catapultele nu încetară nici o clipă! La a douăsprezecea tragere, o încărcătură căzu în cuibul mitralierei, reducînd-o definitiv la tăcere. Trei puşti-mitraliere din cele patru ale lor fură scoase din luptă şi cea de a patra se blocase fără îndoială, căci ea încetă de a mai trage. Oamenii noştri atacară, şi cu preţul a doi răniţi cuceriră liniile inamice, făcînd şi trei prizonieri. Ceilalţi reuşiră să fugă.
In timp ce trupele noastre de recunoaştere mergeau cu prudenţă tot înainte, noi împroşcarăm castelul cu rachete. Vreo zece din aceste lovituri îşi atinseră ţinta. Plin de curiozitate, urmării traiectoria primelor şase din modelul cel mare. De data aceasta, zidurile cedară şi o aripă se nărui.
Un rapid interogatoriu luat prizonierilor ne informă asupra fortelor inamicului. Pierderile lui erau de 17 morţi şi 20 de răniţi. Mai rămăseseră ca apărători la castel cam vreo 50 de oameni. Prima noastră victorie ne aducea două puşti-mitraliere, o mitralieră de 20 mm intactă şi muniţii din belşug. Mica noastră armată, începînd din acea clipă, încetă de a mai fi considerată drept o glumă. Aşteptînd întoarcerea celor plecaţi în recunoaştere, continuarăm să lovim castelul în care izbucni un incendiu.
Oamenii noştri se întoarseră în sfîrşit din recunoaştere.
Cea de a doua linie a inamicului, situată la 200 de metri de castel, se compunea din tranşee, cu trei mitraliere şi un oarecare număr de puşti-mitraliere. Taica Boru, după ce ne raportase acestea, adăugă:
- Mă întreb ce voiau ei oare să facă cu toate aceste arme?
Nu prevăzuseră totuşi cele ce aveau să se întîmple. Va trebui să semnalăm aceasta poliţiei.
- Dar bine, prietene, acum poliţia sîntem noi!
- Ei, aşa e. Asta simplifică lucrurile!
Beuvin ne însoţi pe colină, studie cu minuţiozitate peisajul şi rugă pe Michel, care era un excelent desenator amator, să-i facă o schiţă a împrejurimilor. Apoi ne spuse:
- Dumneavoastră rămîneţi aci cu doi oameni şi cu artileria. Eu iau cu mine pe ceilalţi, cît şi catapultele şi mitraliera. Mai iau şi trei rachete cu artificii. Cînd le veţi vedea înălţîndu-se, încetaţi focul. Linia inamicului se află pe creasta aceea mică, la marginea peluzei. Trageţi cu precizie!
- Il iei şi pe Massacre cu dumneata?
- Nu, el rămîne aci. Este singurul nostru chirurg pe această lume nouă!
- Bine. Dar aminteşte-ţi că eşti inginer!
Tîrînd mitraliera şi catapultele, trupa lor plecă. Trimisei artileriei ordinul să înceapă focul asupra întăriturilor inamice. Timp de 3 sferturi de oră, cu o cadenţă de 2 rachete pe minut - trebuiam să economisim muniţiile căci n-aveam decît 21 rachete, deşi uzina făcuse minuni! - noi lovirăm în inamic fără încetare. Din postul nostru de observaţie, ne-avînd binoclu, nu ne puturăm da seama precis de pagubele pricinuite. In general tirul era bine grupat asupra mijlocului şi asupra celor două extremităţi, acolo unde ni se semnalase prezenţa mitralierelor. Ajunsesem la cea de a 35-a salvă, cînd mitraliera noastră îşi începu tirul. Cea de a 45-a salvă se abătuse tocmai foarte precis deasupra crestei, cind văzui înălţîndu-se coloana de fum a unei rachete cu artificii.
- Incetaţi focul!
De cealaltă parte a castelului izbucniră împuşcaturi. Ai noştri atacau şi din partea aceea. Constatai cu uşurare lipsa armelor automate. Timp de 20 de minute, bătălia fu crîncenă, punctată de exploziile grenadelor şi de zgomotul surd al şarjelor de catapulte. Apoi se făcu din nou linişte. Ne privirăm a teamă, întrebîndu-ne dacă atacul reuşise şi care erau pierderile noastre.
Ieşind din pădure, apăru un gardian, fluturînd îi mînă o hîrtie. Doar cit coborî în goană panta si ajunse la noi.
- Merge bine, ne spuse el, gîfîind. Ne întinse mesajul. Cu febrilitate, Michel îi despături şi citi cu glas tare: „Am străpuns liniile. 5 morţi, 12 răniţi. Pierderile inamicului - grele. Vreo 20 de oameni s-au retras în castel. Luaţi un camion şi aduceţi-ne aici aruncătoarele de rachetă şi pe doctor. Opriţi-vă la casa pădurarului. Fiţi prudenţi, se poate să se fi ascuns în pădure elemente inamice."
Găsirăm pe Beuvin în casa pădurarului.
- Intreaga operaţiune a fost scurtă, dar înfierbîntată. Rachetele dumneavoastră au dat un rezult minunat, spuse el unchiului meu. Fără ele... si fără catapultele dumneavoastră... adăugă el, întocîndu-se spre mine.
- Cine a fost omorît dintre ai noştri?
- Trei muncitori: Salavin, Freux şi Robert. Doi ţărani, al căror nume nu îl cunosc încă. Avem trei grav răniţi în camera de alături.
Massacre trecu imediat acolo.
- Nouă răniţi uşor, printre care şi eu (ne arăta mîna sa stingă bandajată): o schijă la baza degetui lui mare.
- Dar la ei?
- Mulţi morţi şi răniţi. Ultimele trei salve au căzut în plin asupra tranşeelor lor. Veniţi să vedeţi.
Intr-adevăr, făcuseră „treabă bună". Nici artileria nu ar fi făcut mai bine - sau mai rău de fapt. Pe cînd ridicam capul, o rafală de gloanţe ne reaminti să fim mai prudenţi.
- Au reuşit să ia cu ei o mitralieră uşoară şi o puşcă-mitralieră. Domnule Bournat, vă rog să arătaţi la doi din oamenii noştri mînuirea suporturilor
dumneavoastră de aruncat rachete.
- Nicidecum, mă duc chiar eu acolo!
- Nu am de gînd să vă las să vă expuneţi!
- Am făcut toată campania din Italia în '43. Nu vor fi aceştia mai răi decît Fritz-ii lui Hitler. In al doilea rînd, avem o pletoră de astronomi! Şi în al
treilea rînd, eu sînt maior de rezervă şi dumneata nu eşti decît locotenent! Haide, stînga-mprejur, încheie el glumind.
- Fie, dar să fiţi prudent...
Aruncătoarele de rachete fură puse în baterie în tranşea situată doar la 200 de metri de castel. Falnica locuinţă era tare distrusă. Toată aripa dreaptă arsese. Ferestrele şi uşa erau baricadate. Pe peluză, o carcasă răsucită şi înnegrită era tot ce mai rămăsese din luxosul automobil al lui Honneger.
- Ştiţi oare ceva despre soarta tinerelor noastre fete? întrebă Michel.
- Unul dintre prizonieri ne-a afirmat că ele ar fi fost încuiate în pivniţa boltită, chiar de la începutul luptei. Domnişoara Honneger nu pare să împărtăşească ideile familiei sale. Se pare că şi ea a fost zăvorită, pentru că a încercat să ne dea de ştire despre cele ce puneau la cale tatăl şi fratele ei. Ţintiţi uşa şi ferestrele, zise el către unchiul meu.
Salutaţi cu cîte o rafală de fiecare dată cînd ridicam capul, noi fixarăm caprele de lansare.
Unchiul meu puse contactul electric. O izbucnire scurtă, o explozie violentă.
- Ţintit!
O a doua salvă pătrunse prin deschizăturile astfel făcute şi rachetele explodară în interior. Mitraliera amuţi. Alte trei salve urmară, în spatele nostru, mitralierele noastre îşi scuipară rafalele în ferestrele desfundate. La o ferestruică a podului un braţ apăru fluturînd o rufă albă.
- Se predau!
In chiar interiorul castelului auzirăm o serie de împuşcături. După toate aparenţele, partizanii luptei pe viaţă şi pe moarte şi cei ce voiau să se predea se băteau între ei. Drapelul alb dispăru, apoi iarăşi apăru, împuşcăturile încetară. Neîncrezători, noi nu părăsirăm tranşeea, dar încetarăm focul. In uşa cu tocurile smulse, apăru un om cu o batistă desfăcută
- Apropie-te, porunci Beuvin.
El se supuse. Era blond, foarte tînăr, frumos, dat cu trăsăturile obosite şi cu ochii adînciţi în orbite,
- Dacă ne predăm, ne salvăm oare viaţa?
- Veţi fi judecaţi. Dacă nu vă predaţi, veţi fi morţi cu toţii în mai puţin de o oră. Predaţi-ne pe cei doi Honnegeri şi ieşiţi afară pe peluză, cu mîinile
ridicate.
- Charles Honneger a murit. Şi am fost nevoiţi să-l doborîm cu o lovitură pe tatăl lui, dar acesta din urmă este în viaţă. A tras asupra noastră, cînd am înălţat drapelul alb.
- Dar fetele noastre?
- Sînt în pivniţă, cu Ida cu domnişoara Honneger şi cu Madeline Ducher.
- Tefere?
El înălţă din umeri.
- Bine. Ne-am înţeles.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu