luni, 16 februarie 2009

Robinsonii Cosmosului - partea I-a

Robinsonii Cosmosului
-Francis Carsac-



PROLOG

In această carte nu am de gînd să vă relatez istoria cataclismului şi nici aceea a cuceririi planetei Tellus. Toate acestea le veţi găsi studiate amănunţit în lucrările de istorie ale fratelui meu.
Vreau numai să vă povestesc viaţa mea. Vouă, tuturor celor care coborîţi din mine sau din tovarăşii mei şi trăiţi pe această lume care este a voastră de drept, prin naştere, (căci voi aici v-aţi născut), are să vă facă plăcere, poate, să cunoaşteţi impresiile şi luptele unui om născut pe o altă planetă, Pămîntul, un om adus aci de un fenomen fără precedent, nici pînă astăzi îndeajuns explicat, un om care fusese cuprins de desperare aproape înainte de a înţelege ce măreaţă aventură i se oferea aci.
De ce scriu cartea aceasta? Puţini dintre voi o vor citi, fără îndoială. Voi cunoaşteţi partea ei esenţială. Dar eu scriu mai ales pentru secolele viitoare. Imi amintesc că pe acel Pămînt, care vouă vă este necunoscut şi zace pierdut în vreun colţ neştiut al Spaţiului, curiozitatea istoricilor punea mare preţ pe mărturiile oamenilor din vremile trecute.
După ce se vor fi scurs cinci sute sau şase sute de ani, cartea aceasta va prezenta deosebitul interes de a conţine relatările unui martor ocular despre Marele Inceput.
Pe vremea cînd începe povestirea mea, eu nu eram moşneagul gîrbovit şi niţeluş pisălog de acum. Aveam 23 de ani şi sînt 60 de ani de atunci! 60 de ani care s-au scurs ca o undă repede.
Simt cum îmi scad puterile cu fiecare zi ce trece: mişcările mele nu mai au precizia de altădată, obosesc foarte uşor şi nu-mi mai place mare lucru, în afară de copiii şi nepoţii mei, puţintel geologia şi să mă încălzesc la soare - la cei doi sori mai bine zis - căci aci sînt doi sori care ne luminează. De aceea mă grăbesc să dictez nepotului meu Pierre - mie îmi tremură prea tare mîinile cînd vreau să scriu - istoria neasemuită şi unică a unui destin omenesc. Pentru aceasta îmi este de mare folos jurnalul pe care l-am ţinut de-a lungul vieţii şi pe care îl voi distruge deîndată ce voi fi îndeplinit sarcina pe care mi-am propus-o.
Tot ceea ce este important va fi spus aci. In ceea ce priveşte restul, n-am de gînd de loc să expun curiozităţii uneori puţin sadice a istoricilor, umilele mele bucurii şi necazuri.
In timp ce dictez, privesc pe fereastră lanurile de grîu care unduiesc sub adierea vîntului, şi mi se pare, pentru o clipă, că am revenit pe Pămîntul natal, pînă în clipa cînd îmi dau seama că aci pomii au două umbre...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu