joi, 24 decembrie 2009

Furtuna ca vara... in ajun de Craciun!



Cam de cand intrasem in Texas incepuse vantul sa sufle ca turbatul, dar pe ce ma apropiam de Houston, presimteam ca un furtunoi e pe cale sa se intample. Si mai intai a inceput "jocul de lumini", adica fulgere dupa fulgere, unele aproape, altele nu chiar, apoi a inceput ploaia, care in unele momente era atat de deasa incat stergatoarele de parbriz nu faceau fata. Si ca tacamul sa fie complet, a venit si o portie de grindina care m-a convins sa reduc viteza de teama ca sa nu imi sparga parbrizul! Cam la cinci minute dupa ce am oprit filmatul cu celulica, apa pe autostrada era de cativa centimetri, in unele locuri erau balti mai adanci, depinde de cum era carosabilul de lasat. M-am felicitat a treia oara aceasta saptamana pentru faptul ca am schimbat cauciucurile la masina (de celelalte doua ori dupa ce am fost prins de doua ninsori urate in cele doua Virginii si Indiana)...

Craciun Fericit!


Va doresc tuturor un Craciun Fericit!

duminică, 6 decembrie 2009

Zi de vot










Încă nu eram hotărât dacă să plec pe ploaia asta nebună până la secția de vot, care așa cum am spus, nu era chiar aproape de casă. Dar când am văzut că elevul lui Ilici Cucuvel conduce în poll-uri, am știut că trebuie să ies la plimbare. Ca și acum câțiva ani când am votat la referendumul contra Marinarului, secția de vot a fost din nou plasată într-o zonă incovenientă pentru votanți, pe o stradă destul de retrasă, și presupun că nu mulți români locuiesc pe acolo. Și în comparație cu secția din Atlanta, unde cel putin aveau o fituica pusa la intrare, in care anunta ca acolo este sectie de votare, aici nu exista nimic la intrare, cu exceptia numelui bisericii. Abia la intrarea in biserica (da, sectia a fost amenajata in interiorul bisericii!) era anuntul despre sectie. Inauntru doar organizatorii, vreo 6-7 la numar, si un alegator: eu! M-am apropiat timid de ei si i-am intrebat "Aici se voteaza cu pesedeul?" Unii au ras, altii cred ca m-au luat in serios. Dupa ce mi-au verificat pasaportul si m-au pus sa dau o declaratie cum ca n-am mai votat azi, de parca ar fi existat sute de sectii de vot in Houston, o domnisoara foarte, foarte draguta (sort of yummo-momma! ) mi-a inmanat stampiluta si buletinul de vot, si desigur ca n-am mai facut greseala de data trecută când  am pus stampila pe învingător chiar în fața lor, m-am dus în cabina de vot, am stampilat cu greu, deja imi dadeau lacrimile gandindu-ma la bietul Geoana cum isi va musca buzele alea subtiri (tipic de om rau) de oftica ca nici acum n-a reusit, am lasat buletinul in urna, mi-am luat pasaportul si ramas-bun de la "yummo-momma" si am plecat. Pana sa ies din curta bisericii, au mai aparut doua masini cu romani, iar cand am iesit, inca una...
spre sa vina cat mai multi pana la ora inchiderii. Romania nu trebuie sa se intoarca cu 20 de ani in urma!

vineri, 4 decembrie 2009

Raritati texane

A inceput pe la 9 dimineata, desi meteorologii spuneau 12. Si mai spuneau ca va ninge pana la miezul noptii. Sper sa nu!







luni, 23 noiembrie 2009

L.A.: Halt-Kaput!



Desi comentatorii ii vedeau deja invingatori, desi arbitrul i-a favorizat vizibil, in special pe asshole-ul britanic pe care comentatorul ESPN l-a numit "cel mai bun fotbalist din lume", Real Salt Lake s-a impus in finala Cupei MLS. Dupa 120+11 minute de joc scorul a fost 1-1. La penaltyuri balanta a inclinat cand intr-o parte, cand in cealalta, scorul final stabilindu-se abia dupa al saptelea rand de penaltyuri.
Real a meritat sa castige acest meci, dar ma gandesc ca daca arbitrii nu furau pe Dynamo in semifinala cu L.A. Thieves, houstonienii ar fi avut o misiune mult mai usoara in fata Realului, deoarece i-au batut pe "realisti" de cate ori s-au intalnit (pe teren, ovcorz!)...

P.S. Imaginea este de la meciul Dynamo - L.A. Galaxy

vineri, 6 noiembrie 2009

Real - prima calificata in semifinalele cupei



Aseara s-a disputat primul meci-retur din sferturile de finala ale Cupei MLS (varianta americana a Cupei Romaniei la fotbal), meci in care s-au intalnit detinatoarea trofeului, Columbus Crew din Ohio si Real Salt Lake din Utah. Cum in prima intalnire din Salt Lake City gazdele s-au impus cu greu invingand la limita cu 1-0, in partida de aseara Crew pornea ca principala favorita. Si intr-adevar a inscris relativ repede doua goluri prin Schelotto (min 19 si 35), iar partida parea ca se va juca numai intr-un singur sens, si vom asista la un scor fluviu - lucru rar in campionatul american. Dar n-a fost asa. Real si-a revenit dupa cel de-al doilea gol primit si doua minute mai tarziu reduce din diferenta prin Morales, apoi Findley egaleaza in minutele de prelungire ale primei reprize din penalty la un fault comis in careu de Padula asupra lui, ca lovitura de teatru sa vina in minutul 74 cand Williams, fost jucator al gazdelor, suteaza de la aproximativ 20 de metri, balonul trece printre o padure de picioare si se opreste in plasa portii gazdelor. Totusi eroul meciul, din punctul meu de vedere, a fost Nick Rimando, portarul Realului, care a parat cateva suturi extrem de periculoase.

Sambata se disputa Chicago Fire - NE Revolution (din Boston), in tur au castigat gazdele cu 2-1.
Duminica celelalte doua meciuri:
Houston Dynamo - Seattle Sounders (in tur 0-0)
L.A. Galaxy - Chivas USA (in tur 2-2)

miercuri, 9 septembrie 2009

Calatorie spre o Revolutie



Mai intai cateva cuvinte despre autorul cartii, Michael Korda. Acesta s-a nascut in 1933 la Londra (Marea Britanie). A cresut in Anglia, dar partial a fost educat in Franta, unde tatal sau lucra cu regizorul Marcel Pagnol. A absolvit colegiul privat Le Rosey din Elvetia, apoi a studiat la Oxford. De asemeni a fost inrolat in Aviatia Militara Regala Britanica (RAF). In anii '50 se muta in New York City. In 1958 incepe colaborarea cu firma de publicatii Simon & Schuster, mai intai ca asistent editor, apoi incepand sa scrie chiar el.

Revenind la cartea "Calatorie spre o Revolutie" (Journey to a Revolution), nefiind un critic literar, nu am sa intru in detalii amanuntite, ci am sa punctez doar cateva situatii mai "fierbinti", puncte care ma fac sa cred ca dl. Korda s-a informat despre istoria Ungariei de la politicienii unguri, nu din carti de istorie.
Aceasta carte este despre revolutia maghiara anticomunista si antisovietica din anul 1956, iar faptul care m-a indemnat sa o cumpar si sa o citesc, a fost cartea care am citit-o cu vreo 30 de ani in urma, despre acelasi subiect, diferenta facand-o tabara din care fusese scrisa, iar acum aveam ocazia sa citesc si varianta vazuta prin ochii unui vestic.
Dl. Korda incepe cartea prin a descrie neamul unguresc, pentru a-i da cititorului o idee despre cine sunt ungurii - desigur, pentru cei ce nu ii cunosc - si o face destul de bine, punandu-l intr-o lumina pozitiva chiar si pe Horthy. Ce face dl. Korda in aceasta introducere, este in a ataca de cate ori are ocazia, atat Romania, cat si Slovacia si Polonia, chiar afirmand ca Slovacia ar fi teritoriu maghiar. Dar pe Polonia si pe Slovacia nu le ataca cu atata foc cum o face cu Romania. Aproape de fiecare data cand vine vorba de politica externa, Romania apare in discutie, si ati ghicit, niciodata de bine. Romania le-a furat Transilvania, Dracula ar fi trebuit sa fie ungur, nu roman, Romania i-a invadat in 1919, dar nu spune si de ce, ca de fapt romanii au venit sa-i dea o mana de ajutor amiralului Horthy, pentru a elimina comunismul adus de Bela Kuhn, Romania a fost de fapt motivul intrarii lor in al doilea razboi mondial. Pana si pe Imre Nagy, liderul revolutiei din '56, rapit de rusi din ambasada iugoslava si dus in Romania pana lucrurile reveneau la "normal", a fost torturat - aici nu specifica daca a fost torturat de romani sau de sovietici, spune doar ca a fost torturat in Romania.
Interesant totusi ca nu sufla nici macar un cuvant despre pactul Ribbentrop-Molotov, despre cum Ungaria horthysta a actionat in bucata de Transilvanie rapita cu acordul Germaniei naziste si a Rusiei sovietice, si ce mizerii au facut incepand cu trimitera evreilor localnici spre fabricile mortii ale lui Hitler, si terminand cu izgonirea sau masacrarea romanilor care au refuzat sa-si paraseasca locurile stramosesti. Desigur, intentia domniei sale este de a-si pune tara de origine a tatalui sau intr-o lumina cat mai pozitiva, cartea fiind publicata in S.U.A., nu in Romania.
Revenind la subiectul de baza al cartii, revolutia, descrierea acesteia este facuta intr-un mod profesional, cu date fie din experienta sa proprie, fie din documentari - este normal, nu putea fi omniprezent in toata Ungaria, si cititnd acele randuri, mi-am amintit de zilele Revolutiei romane din decembrie, si ma intrebam ce s-ar fi ales de noi daca veneau rusii cu tancurile?
Trecand peste momentele de "delir istoric" (sau le pot numi "momentele sci-fi), restul cartii este foarte interesant, este o carte captivanta, care te face sa citesti fara oprire pana la ultima pagina, fara a incerca sa te trisezi de unul singur, sarind cateva pagini!

marți, 12 mai 2009

Cascada Multnomah


Cascada Multnomah Falls este locata in statul Oregon, intre localitatile Corbett si Dodson, la numai vreo suta de metri de autostrada I-84. De altfel constructorii au amenajat o iesire speciala din autostrada numai pentru cei ce doresc sa faca un popas la cascada (exit 31). Cascada este formata din doua trepte, cea superioara avand o cadere de 165 m iar cea inferioara de 21 m. De la locul unde cade apa de la prima treapta si pana la locul unde se revarsa in a doua treapta, exista o inclinatie de cca 3 m, ceea ce inseamna a cadere totala a cascadei de 189 m, aceasta fiind cea mai inalta cascada din statul Oregon. O carare amenajata special duce la podul Benson Footbridge (pod construit de Simon Benson in 1914), lung de aprox 14 m, si care este plasat cam la 32 de metri inaltime deasupra celei de a doua trepte. Doritorii de explorari pot continua drumul pe acea carare pana pe platforma superioara, de unde incepe caderea apei.







Restaurant si motel, contruit in 1925 - astazi parte din Patrimoniul national (National Register of Historic Places)

duminică, 10 mai 2009

Sky - noua mea favorita!

Acest Cabrio Roadster are două locuri şi este construit numai cu transmisie pe spate. Motorul de Sky vine în două forme: 2.4 litri, 173 cai putere-4-cilindri - motor de bază cu Variable Valve Timing şi 2.0 litri, 260 cai putere rocket-turbocharged care este gata de decolare! Ambele modele sunt livrate cu o cutie de viteze manuală , 5 viteze cu schimbator scurt pentru schimbare rapida de viteze, sau opţional transmisie automata cu 5-viteze pentru un condus mai lent. Consumul de combustibil pentru Sky este 19 MPG in oras si 25-28 MPG pe autostradă. Asta inseamna mai multă putere decât Mazda MX-5 Miata şi Honda S2000 şi consum mai putin de combustibil decat Honda S2000. Dealtfel si pretul este mai atractiv decat al S2000... $25,000!


joi, 7 mai 2009

Houston - Seattle si retur (II)

A doua zi ma trezesc dis de dimineata, sa tot fi fost vreo 11... glumesc, desigur! La 5:30 imi savuram cafeaua, si cum s-a luminat afara, am luat-o din loc. Zona recunosc ca este frumoasa, dar nu mi-ar trebui sa stau acolo. In primul rand ca e undeva in varf de munte, posta iti lasa mesageria undeva la vreo jumatate de mila de casa, si daca vrei sa mergi pe jos pana acolo, e recomandabil sa iei si pusca cu tine ca nu se stie niciodata de unde sare conu' lup! Apoi drumurile foarte abrupte si curbele iuti nu fac casa buna cu masina pe timp de iarna. In fine, cand am plecat eu de acolo ploaia se oprise si nu era decat ceata. De altfel se poate vedea in imaginea de mai sus cand coboram, am avut o priveliste mirifica, cu varfurile brazilor iesite prin ceata. Pacat ca fotografia nu poate reda cu exactitate privelistea. OK, cand am plecat, imi propusesem sa o iau prin California, ca sa ies repede din zona friguroasa, dar faptul ca as fi mers cu peste 100 de mile in plus, iar benzina fiind mult mai scumpa prin partile acelea, am ales in ultimul moment acelasi drum pe care am venit, diferenta fiind ca acum eram eu in spatele "covrigului" si ma puteam opri unde vroiam! Si primul popas l-am facut la cascada Multnomah, unde am "tras" un set de fotografii de aproape, ceea ce nu am facut in urma cu trei ani cand am mai trecut pe aici. Dar despre cascada voi scrie si arata imagini mai multe in episodul urmator. De acolo am pornit in viteza mare, adica cat permite statul Oregon: 65 mph! Eh, fie vorba intre noi, cine era fraier sa mearga cu viteza aia de comunisti? La cateva mile dupa plecarea de la cascada, a inceput ploaia care mi-a tinut companie cam pana in Denver, Colorado! Cand mai aveam vreo 10 mile ca sa ies din Oregon, vremea se inrautateste vizibil, atat de vizibil incat dintr-odata am intrat intr-o portiune cu gheata si zapada de peste 5 cm! Si cand te gandesti ca suntem in mai! Noroc ca n-a durat mult mizeria asta, dar din pacate ploaia mi-a dat peste cap planul meu de a ma opri in Twin Falls. Cu putine pauze intre, ploaia nu m-a lasat deloc in pace. Apoi s-a asternut noaptea. Ce a fost mai urat, abia dupa ce am trecut de SLC si am inceput sa urc serpentinele, conduceam practic la ghici, fiindca nu vedeam decat drum plin de apa, iar farurile celor ce veneau din sens invers practic ma orbeau. Dar am scapat si de asta! In Wyoming, aproape de Cheyenne, am decis sa trag pe dreapta la un nani scurt... era 4 dimineata, condusesem fara oprire 22 de ore! Imi aranjez eu un pat din paturile care le aveam la mine, ma culc... si parca am spus un nani scurt, nu? Scurt a fost, caci dupa o ora de somn, celularul mi-a dat desteptarea prin bunavointa lui Dr. Do! Nu stiu ce am zis eu, ce-a zis el, dar am inchis si am incercat sa adorm, dar nu mai tinea figura fiindca era prea frig. Am pornit motorul ca sa se incalzeasca, dar mi-am zis ca daca tot l-am pornit, ia hai sa plec mai departe, caci de la Cheyenne incepeam sa merg spre sud. Si asa am si facut. Prind ora de varf in Denver, dar m-am strecurat destul de bine. Cred ca economia locala se misca inca bine, altfel nu ar fi fost asemenea trafic! Nu l-am mai sunat pe junior fiindca la acea ora sigur era ori la job, ori pe drum spre job, asa ca mi-am vazut de drum, si cum ploaia s-a oprit dupa ce am trecut de Denver, ba chiar a iesit si soarele, am inceput sa "impusc" imagini. Si am tot impuscat pana am ajuns in New Mexico. Dupa vreo 80 de mile neo-mexicane, am ajuns in fine si in Texas. Eheee... eram in Texas, e drept, dar din "panhandle" - asta fiind porecla la partea nordica a statului - pana in Houston e cale lungaaa! Spre seara am ajuns undeva pe langa Abilene, unde mi-am propus sa rezum somnul nerealizat in urma cu o noapte, si m-am culcat, dar nu stiu cat am dormit, probabil vreo doua ore, fiind trezit de data asta de zgomote de afara. Cand ma uit pe geam, vad un van si o broscuta decorate amandoua din cap pana-n anvelope cu tot felul de chestii - voi reveni si cu asta intr-un alt episod!
Imi dau seama ca iar n-am sa mai pot dormi, asa ca am pornit mai departe spre Houston. Pe cand ma apropiam de San Antonio, am simtit ca nu mai pot tine ochii deschisi, si am intrat in prima parcare publica, apoi am plonjat direct in acea improvizatie numita pat! De data aceasta am dormit pe saturate, apoi am atacat ultima portiune de drum... si cam in patru ore am ajuns in Houston!

Acum despre poze, explicatiile vor fi sub ele!

Imagine de pe autostrada I-84 in Oregon

am ajuns la Multnomah

OK Marlena, here we go! Iti place?


Aici eram deja in Idaho


Se apropie, sau ma apropii eu de un furtunoi pe cinste?

Tot prin Idaho!


Pentru scurt timp a aparut soarele pe strada mea!

Asa cum am zis mai sus, soare a fost doar pentru scurt timp!

Nici nu intrasem in furtuna si curcubeul era deja la datorie!

Liniste inainte de granita cu Utah



In apropiere de SLC... se lasa seara

E dimineata, numai ce am trecut de Denver!

Colorado Springs

Partea sudica a statului Colorado

Dincolo de munti este New Mexico. Daca stiam de ce serpentine si urcusuri voi avea parte, as fi luat-o pe alt drum!

Ah, Texas! Ceea ce se vede nu este o autostrada, ci (dupa cum se spune in Europa) un drum expres! Mai exact, pentru cei ce cunosc abrevierile in SUA, este US-87