VI
BATALIA CU HYDRELE
Louis era acela care ne chema. De 3 zile, hydrele făceau incursiuni permanente. In ajun, ele omorîseră 3 oameni şi 2 boi. Se lăsau la pămînt în şiruri împrăştiate şi atacau la nivelul solului, acolo unde rachetele nu le puteau de loc atinge. Situaţia era critică.
- Cred că cea mai bună soluţie ar fi aceea de a părăsi acest colţ de pămînt, răspunsei eu. In afara zonelor mlăştinoase, noi nu am întîlnit nicăieri hydre.
- Asta nu va fi prea uşor... dar... Ei, poftim, iată că revin iarăşi!
In cască auzeam clar sirena de alarmă.
- Rămîi la microfon, zise Louis. Voi încerca să vă ţin la curent. Poate că ar fi mai bine...
O serie de bubuituri puternice îi tăie vorba, apoi pocniră împuşcături. In afară de Michel care era la volan şi de Breffort în turelă, toţi se aflau în jurul meu, lingă radio. Swissul, foarte mirat, asculta şi el. Acum nu mai auzeam decît fluierăturile postului. Ingrijorat, lansai un apel. Se auzi un zgomot de uşă care se deschide, apoi Louis vorbi, gîfîind:
- Daţi maximum de viteză! Să fiţi aici înainte de a se înnopta, dacă este posibil. Scîrbăciunile astea se lipesc acum de acoperiş şi e foarte greu să le scoatem afară din case. A ieşi acum din casă înseamnă sinucidere. Sînt pe puţin trei mii! Mergînd cu camionul pe străzi, aţi putea să le împuşcaţi. Grăbiţi-vă! In unele locuri ele scot ţiglele
de pe acoperişuri!
- Ai auzit, Michel? Viteză!
- Am dat viteză maximă! 60 pe oră!
- Vom fi în sat în 2 ore si ceva, transmisei eu prin radio. Rezistaţi, curaj!
- Sînteţi chiar atît de aproape? Dar ăsta este un adevărat noroc pentru noi. Aici la mine vreo două sau trei hydre stau cocoţate pe acoperiş, dar planşeul podului este solid. Necazul mare este că nu pot ţine legătura cu toate grupele prin telefon.
- Eşti singur?
- Nu, am cu mine 6 gărzi şi pe Ida. Ea mă roaga să-i transmit lui Beltaire să nu fie îngrijorat.
- Dar unchiul meu?
- E închis în observator cu Menard. Nu-l ameninţă nici o primejdie. Fratele tău se află cu indigenii în adăpostul 7. Au cu ei o mitralieră uşoară şi se pare că o folosesc bine. Te părăsesc. Trebuie să iau legătura cu celelalte grupe.
- Nu ieşi afară, mai ales!
- N-avea nici o grijă!
Breffort se aplecă de sus şi ne strigă :
- Alarmă! Hydrele!
Mă urcai lîngă el. Cam la un kilometru în fata noastră, la vreo cinci sau şase sute de metri înălţime, vreo sută de hydre din specia mare verde pluteau sub formă de nori.
- Repede rachetele, înainte ca ele să se împrăştie !
Tuburile laterale, aruncătoare de rachete, fură îndreptate în sus. Aplecîndu-mă, văzui, pe Vandal şi pe Martine de o parte, pe Beltaire şi Paul de cealaltă, cum introduceau rachetele prin panourile mobile.
- Breffort, treci jos. Ocupă-te de reglajul rachetelor. Eu trec la mitralieră.
Ţintii.
- Foc!
Obuzele mele trasante zburară spre hydre, urmate imediat de dîra albă a rachetelor. Din fericire, ele explodară în plin, în norul de hydre. Rămăşiţele căzură ca o ploaie neagră, conturate de albastrul cerului. Hydrele zburară întins spre noi. Incepînd din acea clipă, fui singurul care acţionai. Doborîi vreo zece. Celelalte se învîrtiră un moment în jurul nostru, apoi, dîndu-şi seama de neputinţa lor, plecară zburînd la nivelul pămîntului.
Ajunserăm fără alt incident la mina de fier. Era pustie. După cîteva secunde, poarta unui adăpost se deschise şi un om ne făcu semn. Michel apropie camionul şi recunoscui pe contramaistrul Joseph Amar.
- Unde sînt ceilalţi?
- Plecaţi cu trenul transformat în tanc şi cu toate armele.
- Şi dumneata?
- Am rămas ca să vă dau de ştire. Consiliul ne-a telefonat că veţi sosi. Băieţii de la tren au meşterit o aruncătoare de apă clocotită.
- Bun. Urcă-te să mergi cu noi. Au plecat de mult?
- De o oră.
- Inainte, Michel!
Amar se uită la Vzlik cu uluire, aiurit.
- Ce fel de cetăţean mai este şi acesta?
- Un indigen. Iţi vom explica noi mai tîrziu.
După zece minute, începurăm să auzim bubuiturile, în sfîrsit, zărirăm satul. Toate uşile şi ferestrele erau baricadate, acoperişurile unora din case erau acoperite de hydre. Unii monştri zburau de ici-colo la mică înălţime. Trenul minei de fier era oprit la „gară" şi mitraliera grea trăgea asupra fiecărei hydre care se dezlipea de acoperişuri.
- La posturile de luptă! Paul la volan. Michel, Breffort, la puştile-mitraliere, Martine, Vandal, daţi-mi muniţiile. Beltaire şi Amar, aprovizionaţi puştile-mitraliere. Vzlik, stai în colţul acela, ca să nu ne încurci. Gata? Bun. Paul, goneşte să ajungem trenul.
Minerii lucraseră bine. Cu plăci de metal, cu scînduri, cu butuci, transformaseră trenul lor în fortăreaţă. Vreo sută de hydre, umflate, umpleau pămîntul în jurul lui.
- Cum naiba le-ati doborît? întrebai eu pe mecanic, care din întîmplare era tocmai Biron.
- O idee a mea. Le-am opărit. De altminteri, iată altele care revin. O să vedeţi îndată. Nu trageţi, strigă el către servanţii mitralierei aşezată în primul vagon.
- Nu trageţi, repetai şi eu pentru cei din camion.
Hydrele se apropiau, în număr de vreo 30.
- De îndată ce-ţi voi spune eu, pune pompa în mişcare, zise Biron fochistului său.
El luă un fel de furtun, al cărui capăt de aramă, cu mîner de lemn, fu introdus de dînsul într-un crenel.
- Daţi mai înapoi camionul dumneavoastră!
Monştrii erau la 30 de metri, apropiindu-se cu toată viteza. Fură primiţi cu un val de apă clocotită şi aburi fierbinţi, care dădu peste cap vreo 12 dintre ei. Celelalte hydre bătură în retragere. Atunci mitraliera trenului trase, şi eu îmi unii focul cu al ei.
- Şi iată, asta-i tot, zise Biron. Aş fi omorît eu cu mult mai multe, dacă aş fi avut curajul, prima dată, să aştept ca ele să vină aproape de tot. Dar n-am îndrăznit, şi acum ele se cam feresc.
- Cine a avut ideea aceasta?
- Eu, aşa cum v-am mai spus-o. Dar Cyprien, fochistul meu, m-a ajutat din toată inima s-o realizez.
- Minunată invenţie, care ne va economisi gloanţele. Va trebui s-o mai îmbunătăţeşti încă. Şi voi vorbi Consiliului despre asta! Cred că prin fapta de azi vei obţine reintegrarea în drepturile politice. Noi ne ducem acum în sat. In ce casă se gaseste Louis Mauriere ?
- La poştă, cred.
- Vom începe deci cu ea. Sînteţi fiecare la postul său? înainte, încetişor. Ţintiţi bine şi trageţi puţin!
Ajunserăm, fără să fim atacaţi, pînă în Piaţa Fîntînii: acoperişul poştei era verde de hydre. Fiecare glonţ mergea drept la ţintă, dar adesea trebuiau mai multe gloanţe pentru a omorî fiecare jivină. Nu cutezam să folosim nici rachetele, nici mitraliera, de teamă să nu-i rănim pe prietenii noştri. Monştrii stăteau nemişcaţi pe acoperiş, prosteşte, şi îşi vîrau tentaculele pe sub ţigle. Nemişcarea lor ne surprinse puţin, deoarece altă dată hydrele dăduseră dovadă de inteligenţă. Puturăm să calculăm precis tirul nostru şi să le ochim drept în cap. După cîtva timp poşta era curăţată de învelişul ei viu.
Cînd ici, cînd colo, în sat pocnea cîte o împuşcătură. De 2 - 3 ori auzii fluieratul locomotivei care saluta o nouă victorie a apei clocotite. Prin uşa eliberată de baricade, sărind din camion, ieşi Louis.
- Ei?
- Merge mult mai bine de cînd sînteţi aci. Dar scîrnavele de bestii au pătruns în 3 case. Avem vreo 12 morţi.
- Pe cine?
- Alfred Charnier cu nevasta şi cu una din fiice. Alţi 5 săteni, al căror nume nu-l ştiu. Madeline Ducher, actriţa, şi 3 muncitori. Firul de telefon este rupt pe undeva între poştă şi uzină. Incercaţi să-l reparaţi. Nu ştiu cum merg lucrurile acolo sus. Mă întorc la poştă.
Mergînd de-a lungul firului, găsirăm punctul unde era rupt. Trei hydre stăteau tupilate pe un acoperiş, la cincizeci de metri depărtare. Luînd cu mine un fir de cupru, sării jos şi reparai firul rupt. Abia terminasem, că mitraliera şi trase. Hydrele se repeziră. Intrebuinţînd tactica mea obişnuită, mă trîntii la pămînt, apoi, de îndată ce ele trecură de mine, sării în camion. De două ori reîncepui acest mic joc straniu în care îmi riscam viaţa.
Apoi începurăm curăţirea acoperişurilor, în chip metodic, începurăm cu Piaţa Fîntînii; după o oră, treaba era terminată. Atunci atacarăm strada principală. Abia porniseră primele gloanţe, că toate hydrele, ca la un semnal, îşi luară zborul.
Imediat năvăliră afară din case bărbaţi şi femei, toţi înarmaţi cu aruncătoare de rachete. Cel puţin o sută cincizeci din aceste rachete se ridicară în cele două minute care urmară. Cerul era punctat de pete verzi - hydrele, şi negre - exploziile rachetelor. Strînse din nou sub formă de nor, foarte sus, hydrele fugiră.
- Trebuie să-ţi semnalez un fapt curios, zise Ludovic. De cum au sosit hydrele, am auzit foarte prost mesajul tău. Erau formidabil de mulţi paraziţi!
- E bizar, şi eu am observat ceva analog pe cînd eram înconjuraţi de hydrele cele mici, brune, îi spusei. Animalele acestea să emită oare unde herţiene? Asta ar explica extraordinara coordonare a mişcărilor lor. Va trebui să vorbesc despre asta cu Vandal.
Consiliul se întruni chiar în aceeaşi seară. Nu mai eram decît şapte, deoarece bătrînul preot şi Charnier muriseră.
Dădui raportul despre misiunea ce mi se încredinţase şi prezentai pe Vzlik, în prezenţa celorlalţi , membri ai expediţiei, care se aflau şi ei de faţă, cu titlu consultativ. Louis ne puse atunci la curent cu problemele care se iviseră în lipsa noastră şi dintre care cea mai gravă era noua tactică adoptată de hydre.
Ele soseau noaptea, se tupilau în tufişuri, de unde se repezeau asupra trecătorilor. Nu se mai putea ieşi de loc din casă, decît în grupuri înarmate.
- Tu ne-ai propus prin radio, adăugă el, să emigram înspre regiunea Muntelui Semnal. Sînt de acord, dar cum? Dacă va trebui să facem drumul în camion, rezerva noastră de benzină nu ne va ajunge, şi să mergem pe jos, printre hydre şi Swissi... şi apoi cum să abandonăm materialul nostru de aici! Chiar şi cu camioane de am pleca, nu văd cum am putea transporta locomotivele, maşinile-unelte etc.
- Dar nici nu mă gîndesc să procedăm în felul acesta!
- Atunci cum? Cu avionul, poate ?
- Nu, cu vaporul.
- Şi de unde ai să scoţi tu acest vapor?
- Cred că Estranges ne ploate face planurile. Nu îi cer un super-distrugător care merge cu 59 de noduri. Un mic şi bun cargobot ne va fi de mai mare folos. Ţinutul nostru se învecinează cu marea. Pe de altă parte noi am mers de-a lungul cursului Dordognei de la punctul situat la două sute de kilometri de Cobalt-City pînă la gurile ei. Ea este cu
siguranţă navigabilă. De fiecare dată cînd am putut efectua un sondaj, am găsit mai mult de zece metri adîncime. Marea pare liniştită. La urma urmelor, nu am avea de făcut decît o călătorie de mai puţin de şapte sute de kilometri pe mare, şi două sute cincizeci pe fluviu.
- Şi cum va merge acest vapor? întrebă unchiul meu.
- Cu un Diesel mare de la uzină, sau cu o maşină cu aburi. Ah! Dacă aş avea măcar material de forare, ca să ne dăm seama la ce adîncime se găseşte petrolul!
- Dar avem acest material, zise atunci Estranges, avem tot ce ne trebuie. Materialul întrebuinţat cu ocazia sondajelor pentru al doilea baraj care trebuia să fie construit a rămas depozitat la uzină. Tocmai primisem o scrisoare care mă înştiinţa că vor veni să-l ridice, cînd s-a produs cataclismul.
- Ah! Asta e mai tare ca Robinsonul elveţian! Şi pînă la ce adîncime se poate merge cu instrumentul dumitale?
- Ei au mers pînă la 600 sau 700 de metri.
- Drace! Acestea-s nişte sondaje mult prea adînci pentru un baraj!
- Am impresia că societatea care le-a efectuat căuta şi altceva în acelaşi timp. Dar să nu ne plîngem. Şi în plus am printre muncitorii mei 3 oameni care au lucrat altădată la Petrolul Aquitaniei.
- Din ce în ce mai bine. Incepînd de mîine, la lucru. Toată lumea este de acord să părăsim aceste locuri?
- Cer să votăm, zise Marie Presle. Inţeleg că-i tare greu să rămînem aci, dar să mergem în ţara acestora... Şi arătă pe Swiss, care asculta, tăcut.
- Oh! cred că ne vom putea înţelege cu ei, interveni Michel. Dar e mai bine să punem la vot această hotărîre.
Rezultatul scrutinului dădu 2 voturi „contra" - Marie Presles şi institutorul - şi 5 voturi „pentru".
- Ştii, unchiule, nu garantez că vom putea muta Observatorul, zisei eu. Cel puţin nu imediat.
- Ştiu, ştiu. Dar dacă mai rămînem aici, pierim cu toţii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu