De ceva timp prietenii mei din cartier (nu voi da nume, ci doar poreclele lor), gașca mea (probabil una dintre cele mai inofensive găști din lume, întrucât noi nu discutam decât despre fotbal, muzică și câteodată despre fete), erau abonați permanenți la țigările mele, și rar îi vedeai să vină cu propriile lor mahoarce. Pe cei care erau încă la liceu, îi înțelegeam, dar ceilalți...
Și-mi vine o idee cum să-i dezabonez de la țigările mele. Am luat câteva țigări, le-am scos tutunul din tub cam o treime, am ras câte o căpățână de fosfor de la bețele de chibrit în fiecare dintre aceste tuburi, apoi am pus tutunul înapoi în tub, le-am așezat frumos înapoi în pachet, și m-am prezentat la locul nostru de întâlnire, pe scările de la Didactica, loc unde jucam fie fotbal de câmp pe terenul alăturat, fie de masă, chiar acolo pe scări. Cum mi-am aprins o țigară, au început cererile:
- Edilane, dă-mi și mie una, trăiți-ar! a venit prima cerere de la Motor.
- Ai una și pentru mine? întreabă Scongs.
- Pot să iau și eu una? zice cu timiditate Al Tahar.
Le-am întins pachetul ca să-și ia fiecare pedeapsa de unul singur. Fără să mai ceară, s-au autoservit Turcu și Țăranu.
Mai erau câțiva băieți, dar nu au îndrăznit să ceară. Practic doar "clienții" mei zilnic au luat din pachet. Și-au aprins țigările, iar acum așteptam roadele. După câteva fumuri, prima care a aprins fosforul, a fost a lui Turcu. Cred că pusesem prea puțin, fiindcă abia făcuse o flamă nesemnificativă, iar respectivul nici măcar nu s-a sinchisit să se sperie. Apoi a venit rândul lui Tahar. Flacără mai mare, exact când abia pusese țigara pe buze. Cred că avusese buzele umede, fiindcă în momentul când fosforul s-a aprins, a vrut să arunce țigara, dar aceasta i-a rămas lipită de buze, iar el tot dădea cu mâna în aer, încercând să scape de ea. Imediat s-a aprins și a lui Scongs, pe când încă o ținea între degete. A aruncat-o cât colo, înjurând de mama focului.
- Bă, ăsta ne-a pus capcane! strigă Scongs în timp ce strivea țigareta sub talpa pantofului.
Ceilalți l-au imitat, stricându-mi surpriza.
Desigur, nimeni nu a mai îndrăznit să ceară altă țigară.
A doua zi le-am oferit pachetul ca să se autoservească, dar am fost refuzat:
- He he, pe cine crezi că mai păcălești tu? mi-a zis unul dintre ei, nu mai țin minte care.
Lecția le-a prins bine, dar mai ales bugetului meu, au trecut luni de zile până au îndrăznit să mai ceară, și asta doar dacă rămâneau ei fără...
Și-mi vine o idee cum să-i dezabonez de la țigările mele. Am luat câteva țigări, le-am scos tutunul din tub cam o treime, am ras câte o căpățână de fosfor de la bețele de chibrit în fiecare dintre aceste tuburi, apoi am pus tutunul înapoi în tub, le-am așezat frumos înapoi în pachet, și m-am prezentat la locul nostru de întâlnire, pe scările de la Didactica, loc unde jucam fie fotbal de câmp pe terenul alăturat, fie de masă, chiar acolo pe scări. Cum mi-am aprins o țigară, au început cererile:
- Edilane, dă-mi și mie una, trăiți-ar! a venit prima cerere de la Motor.
- Ai una și pentru mine? întreabă Scongs.
- Pot să iau și eu una? zice cu timiditate Al Tahar.
Le-am întins pachetul ca să-și ia fiecare pedeapsa de unul singur. Fără să mai ceară, s-au autoservit Turcu și Țăranu.
Mai erau câțiva băieți, dar nu au îndrăznit să ceară. Practic doar "clienții" mei zilnic au luat din pachet. Și-au aprins țigările, iar acum așteptam roadele. După câteva fumuri, prima care a aprins fosforul, a fost a lui Turcu. Cred că pusesem prea puțin, fiindcă abia făcuse o flamă nesemnificativă, iar respectivul nici măcar nu s-a sinchisit să se sperie. Apoi a venit rândul lui Tahar. Flacără mai mare, exact când abia pusese țigara pe buze. Cred că avusese buzele umede, fiindcă în momentul când fosforul s-a aprins, a vrut să arunce țigara, dar aceasta i-a rămas lipită de buze, iar el tot dădea cu mâna în aer, încercând să scape de ea. Imediat s-a aprins și a lui Scongs, pe când încă o ținea între degete. A aruncat-o cât colo, înjurând de mama focului.
- Bă, ăsta ne-a pus capcane! strigă Scongs în timp ce strivea țigareta sub talpa pantofului.
Ceilalți l-au imitat, stricându-mi surpriza.
Desigur, nimeni nu a mai îndrăznit să ceară altă țigară.
A doua zi le-am oferit pachetul ca să se autoservească, dar am fost refuzat:
- He he, pe cine crezi că mai păcălești tu? mi-a zis unul dintre ei, nu mai țin minte care.
Lecția le-a prins bine, dar mai ales bugetului meu, au trecut luni de zile până au îndrăznit să mai ceară, și asta doar dacă rămâneau ei fără...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu