Plecatul meu pana pe coasta de vest a fost o decizie aproape instantanee, si sincer va spun ca nu aveam niciun chef sa calatoresc atat de mult, dar ca de obicei, am imbinat utilul cu placutul, si am reusit sa ajung si pana unde nu am mai fost vreodata: Seattle!
Dupa ce am incheiat convorbirea cu dealerul de unde urma sa-mi cumpar noul van, care ca sa va dau o idee, m-a costat cu aproximativ 5000 de dolari mai putin decat aici in Houston, mi-am facut bagajul, adica cateva lucruri de schimb si nelipsita camera foto, si fuga la Greyhound - pentru cei ce nu stiu, aceasta este cea mai mare companie auto din USA de transportat persoane. In autogara din Houston, ca si la aeroport, au urmat controale severe, atat in bagaj cat si corporal. In fine, trec de control, ma duc sa ard o pipa, si nici n-am iesit bine in curticica rezervata fumatorilor, ca "brotherii" de dincolo de gard au inceput cu cerseala. Plec la 10:30 p.m., si dupa vreo 4 ore si ceva ajungem la Dallas. Aici autogara si mai mare, mai dichisita, dar pe la gard apar alti cersetori. Dupa doua ore de stat, plecam mai departe, spre Amarillo. Am reusit sa dorm mai tot drumul pana la urmatoarea statie. Ajuns aici, va spun ca o autogara atat de mizerabila numai in Romania am mai vazut, parca la Rosiori sau cam asa ceva, si asta acum vreo 18-19 ani! Pe langa tot felul de fete dubioase, un miros neplacut de vechi persista, tot felul de lume, de la pustani cu belciuge in nas pana la pensionari in carje, se vanturau. Curtea fumatorilor era la discretia cersetorilor. La un moment dat curtea se goleste, si imi permit sa ma duc in liniste sa ard o mahoarca. Cand intru, vad pe un scaun o geanta de dama. Primul gand nu a fost "cati bani or fi in ea", ci "sper sa nu fie o bomba in ea", dar gandind logic, cine naiba s-ar fi riscat sa arunce in aer bomba aceea de autogara? Iau geanta, o duc imediat la informatii, i-o dau cucoanei de la ghiseu, asta o deschide, scoate un act si o striga prin P.A. pe pagubasa, care era chiar colega de suferinta cu mine, adica mergeam cu acelasi autocar. In fine, plec si de aici intr-un autocar plin de data asta, langa mine asezandu-se un mexican curatel. Urmatorul popas: Denver. Fiindca aveam de stat trei ore, imi sun juniorul sa vina la gara sa ne vedem. Vine baiatul, stam afara in fata garii, cersetorii iar isi fac aparitia, dar imediat apareau si baietii care erau responsabili cu ordinea, si ii goneau. In fine, gara din Denver arata mult mai bine decat cea din Dallas sau Houston. Plec mai departe, ajung la Salt Lake City. Ei, de aici am avut curaj sa scot camera foto! Fratii mei de ciocolata, cineva mi-a spus mai de mult ca dupa ce a ajuns in acest oras, nu-i mai venea sa plece! Ei bine, si eu am avut acelasi gand. Aer curat, oras curat, nici urma de cersetor, peisaje superbe - asta e pe scurt Salt Lake City! Dupa alte doua ore de asteptare, plecam mai departe, urmatorul stop fiind in Boise. Acesta este alt oras curat, linistit, si chiar daca gara era una micuta, de provincie, era foarte curata si bine intretinuta. In fine, de aici urma destinatia finala: Portland. Dimineata, dupa 58 de ore de hoinarit pe drumurile Americii cu Greyhound-ul, ajung in Portland. Adica am ajuns la 5:30 ora locala. Intru in autogara si am ramas impresionat de imensitatea si curatenia cladirii - aeroportul Otopeni, asa cum mi-l amintesc din 2003, e mic copil fata de aceasta autogara. Ies in fata autogarii la pipat, afara liniste, aer curat, dar umed de la ploaia marunta ce ne tinuse companie inca de la intrarea in statul Oregon. Dupa ora 6 au inceput sa apara si cersetorii, si culmea, erau si albi, nu numai "brothers", care cred ca m-au confundat cu vreun ghiseu de informatii, sau asa ceva, ca tot timpul ma vizitau cu cate o intrebare, ba "ai o tigare", "cat e ceasul", "n-ai un quarter (25 centi)". Noroc ca a aparut si babacu' si n-am mai fost nevoit sa iau cererile misunatorilor. Dupa atatea ore de stat pe scaunul pasagerului, ma sui la volan in fine, si fuga direct in Seattle, unde am batut palma cu pungasii de dealeri - trebuie sa specific ca pentru mine toti dealerii auto din SUA sunt niste pungasi - incearca sa te pacaleasca mai ceva decat tiganii care trageau de tine pe Lipscani ca sa le cumperi blugii sau casetofoanele luate (sau furate) de la polaci! Si mi-am luat noul van, apoi fuga inapoi acasa... acasa la batran, de fapt la matusa mea, caci si el, ca si mine, eram in vizita acolo. Trebuia sa ajungem pentru chef, chef mare, dom'le! Matusa tocmai implinise 82 de ani. Am serbat-o, i-am cantat "la multi ani" de 'nspe mii de ori la cererea verisoarei mele, care bag seama ca-i placea sa ne auda cantand! Eh, si acum din nou la drum, inapoi spre Texas, dar asta in episodul urmator!
Acum despre imagini: Cea de sus este autobuzul cu care am calatorit, fotografiat la un scurt popas in Twin Falls, ID
La plecarea din SLC, fotografie facuta de pe pod. In planul indepartat se vede autogara.
Imagini din zona SLC
Un scurt popas in Ogden, UT
Alt popas, in Twin Falls, ID
Canionul local, o splendoare a naturii - din pacate partea mai frumoasa a canionului era de partea cealalta a podului, si mi-am propus ca la intoarcere sa ma opresc aici si trag un set impresionant de imagini. Din pacate natura n-a tinut cu mine...
Alta imagine din Idaho
Motanul verisoarei mele - nu ma intrebati cum il cheama!
Se lasa seara si peste Washington State...
