Îmi conduceam mașina pe un drum mai puțin folosit, un drum de munte, cu asfaltul vai de mama lui, probabil acesta fiind cel original, de când s-a asfaltat șoseaua pentru prima dată. Tocmai trecusem printr-un sătuc trist, fără oameni pe strada principală, și fără niciun magazin. Chiar îmi doream să găsesc un magazin ca să-mi iau un suc și nelipsitele țigări.
Deodată o ceață deasă se lăsă brusc peste șosea, încât chit că nu era trafic de niciun fel, am redus viteza la 10 km/h doar pentru a fi sigur că nu ies în decor. Am aprins farurile, dar ceața era atât de deasă încât nu mai vedeam nici acel amărât de asfalt. Am simțit o presiune în atmosferă, iar o amețeală parcă încerca să facă concubinaj cu mine. Dar totul nu a durat decât vreo 4-5 minute, iar ceața s-a risipit la fel de repede precum apăruse. Razele soarelui care veneau printre crengile copacilor mi-au adus aminte că aveam încă farurile aprinse. Abia când le-am stins, am observat că asfaltul era ca în palmă, nu mai erau gropi și nici crăpături măcar. După vreun sfert de oră am ajuns în următorul sat. În comparație cu cel anterior, parcă eram în altă țară. Casele deși erau vechi, erau frumos îngrijite, trotuare pavate, peluze de flori pretutindeni, iar unii cetățeni ai satului fie circulau pe trotuare, fie stăteau de vorbă. Am trecut pe lângă o stație de autobuz foarte îngrijită, construită din pereți de sticlă și acoperiș metalic. O bătrână stătea pe o bancă la fel de bine îngrijită, care trona în interiorul stației. Văd un magazin mixt și opresc imediat în parcarea acestuia. Cobor din mașină și adulmec aerul. Parfumul florilor își făcea treaba din plin. Intru în magazin, o salut pe vânzătoare, și mă îndrept spre frigiderul cu băuturi răcoritoare. Am rămas surprins să văd pe un raft sticle de Cico. Am luat două sticle, am înhățat și o pungă de pufuleți și m-am înfățișat la casierie, unde am avut alt moment de mirare. Pe rafturile cu țigări, alături de mai recent tradiționalele Kent, Marlboro sau Winston, aveau Snagov, Amiral, Carpați, ba chiar și unele de care nu mai auzisem, dar aveau nume românești.
- Măi frate, dar în ce an sunteți voi, în 1980? exclam eu.
Fata de la tejghea râse ușor și îmi spune:
- De ce am fi în 1980?
- Păi... Cico, țigări românești, străzi curate, pavate...
- Stați liniștit că nu a fost așa din totdeauna, zice fata. Îmi povesteau părinții mei că acum vreo două decenii, când a scăpat țara de minciuna pandemică, era foarte greu. Toate alimentele erau scumpe, salariile mici, mizerie peste tot...
- Stai, stai așa, spun eu mirat de cele spuse de fată. Acum două decenii? Plandemia s-a încheiat oficial acum câteva luni, odată cu începerea războiului...
- Domnule, mă iertați că vă spun asta, dar unde ați stat ascuns ultimii douăzeci de ani? mă întreabă fata, oarecum rușinată de ceea ce mă întrebase.
- Ceva nu e în regulă, spun eu mai mult pentru mine.
Apoi întinzând mâna dreaptă spre ea, îi zic:
- Te rog, ciupește-mă!
Chiar m-a durut ciupitura, deh, mână puternică de fată de la țară!
Un individ intră grăbit în magazin și mi se adresă:
- Domnul Icsulescu?
- Da, de unde îmi știți numele?
În loc de răspuns, individul mă roagă să-l urmez imediat afară.
Mai mult din curiozitate, l-am urmat afară.
- Haideți la mine în mașină, e mai ferit locul de urechile lumii, îmi zice el arătând spre o mașină, care deși avea sigla Daciei, nu recunoșteam modelul.
- Domnule dragă, ce vă spun acum s-ar putea să credeți că fac glume proaste cu dumneavoastră, începu el să-mi vorbească. Ați fost prins într-o falie temporală și ați ajuns în viitor, cu aproximație 20 de ani!
- Stimabile, zic eu, sincer spun că ceva nu mi s-a părut în regulă, dar cum știu că prin Transilvania există multe sate care știu să se gospodărească bine, iar primarii sunt pentru comunitate, nu pentru propriul buzunar, m-am gândit la început că am nimerit într-un asemenea sat... dar când am văzut produse care au dispărut de mult de pe piață, pentru a face loc gunoaielor importate din vest, am bănuit că ceva, ceva se întâmplă, ori cu mine, ori în acest sat... Dar continuați vă rog!
- Deci cum spuneam, ați avansat cu 20 de ani în timp. Acum o echipă se ocupă pentru a vă reîntoarce în timpul dumneavoastră. Până atunci însă va trebui să evitați contactul cu oamenii din această perioadă de timp.
- Deci peste 20 de ani vom putea călători în timp..., zic eu visător.
- Ah, nu! Noi suntem dintr-un viitor mult mai îndepărtat, dar folosim aparatura numai în scopuri defensive contra invaziei extraterestre, sau pentru a proteja linia temporală, cum este cazul dumneavoastră.
- Dar ce s-a întâmplat aici? Parcă nici nu mai sunt în România...
- Ținând cont că oricum veți uita totul când vă veți întoarce în timpul dumneavoastră, am să vă zic pe scurt. Sărăcia devenise o povară pentru peste 90 la sută din populație. Au existat câteva revolte, toate înăbușite de jandarmerie. Au fost manifestații, greve generale. Nimic nu a schimbat situația. Aceiași infractori continuau să stea la putere. Apoi au venit alegerile. Nu se știe nici în timpul meu dacă au fost fraudate sau nu, dar un partid al cărui nume nu am voie să-l spun, dar îți pot spune că mulți îl huleau, în special trolii partidelor aflate la putere, a câștigat majoritatea voturilor, astfel că opoziția a fost aproape inexistentă. Acest partid a adus schimbarea în bine. Toți corupții au fost arestați, iar cu averile confiscate s-au plătit toate datoriile externe. Toate fabricile și uzinele construite pe vremea comuniștilor și care au fost vândute pe nimic de înlocuitorii guvernului comunist, au fost redate în proprietatea statului și desigur recondiționate. În felul acesta s-au creat sute de mii de noi locuri de muncă, muncă plătită decent, nu cum își băteau patronii joc de angajați cu salariile lor mizere. Companiile apărute după căderea comunismului au fost nevoite să mărească salariile, pentru a evita migrarea forței de muncă de la privat la stat. Unii au continuat afacerile, alții au preferat să închidă business-ul și să plece în America Centrală. Taxele au fost reduse la 10 procente, ceea ce a fost un lucru fantastic, toți cei care până atunci au căutat tot felul de portițe pentru a fenta statul, au renunțat la ele, zece procente fiind o nimica toată. Și TVA-ul a fost redus la opt procente, dar numai pentru produse nealimentare. Alimentele, sub orice formă, sunt netaxabile. Tot în acea perioadă a survenit și ruptura de fosta uniune europeană, care devenise o dictatură pe față. Primii au ieșit britanicii...
- De britanici știu, au ieșit de câțiva ani...
- Da, uitasem din ce an vii... Apoi au ieșit polonezii și ungurii. Câteva luni mai târziu Grecia, apoi noi și bulgarii...
- Și în aceste zile mai există uniunea? îl întrerup eu.
- Încă există, dar statele care mai sunt în uniune, sunt sub o dictatură feroce. Pot să-ți spun că peste câțiva ani va fi istorie uniunea, iar lumea va trăi din nou în libertate. Dar acum, în aceste zile, mulți oameni încearcă să fugă în est...
- Wow, am exclamat eu, deci până la urmă tot va fi bine și pentru poporul român...
- Era cazul să se trezească după atâtea decenii de îndobitocire!
Un fel de beeper scoase un clinchet plăcut la auz.
- Ah, făcu interlocutorul meu, se pare că au rezolvat problema! Tot ce aveți de făcut este să vă întoarceți la mașină și mergeți înapoi, pe același drum pe care ați venit. Veți da din nou de acea ceață deasă. Când veți ieși din ea, veți fi înapoi în timpul dumneavoastră și cu părere de rău, veți uita tot ce ați văzut și discutat.
- Nu vă e frică că nu voi urma întocmai planul dumneavoastră? zic eu, mai în glumă, mai în serios.
- Ați uitat că sunt din viitor? Știu exact tot ce veți face...
- Aveți dreptate. Oricum nu m-ar favoriza rămânerea în această perioadă. Soția ar fi cu 20 de ani mai în vârstă față de mine, copiii mei ar fi de vârsta mea... iar banii mei probabil nu mai sunt aceiași...
- Banii cu aproximație sunt aceiași, ba chiar mai valoroși. Dacă ați fi ținut banii într-un cont cu dobândă, probabil azi ați fi fost bogat. Dar știu că nu îi țineți în bancă!
Am râs amândoi. M-am întors la mașina mea, unde câțiva puști o admirau.
- Nene, ce mașină e asta? mă întreabă unul dintre ei.
- E un Volkswagen Passat din 2015...
Unul dintre puști începu să râdă spre altul din gașca sa:
- Hehe, ți-am zis eu că e de pe vremea lui Pazvante Chioru?
- Da mă, dar uite ce bine arată, se apără cel în cauză.
L-am auzit pe omul din viitor cum fluieră scurt. M-am întors cu fața spre el, iar acesta îmi făcu semn să plec.
Am pornit pe drumul deja cunoscut și apreciat pentru perfecțiunea sa. În curând am dat de pâcla temporală și am oprit. Mă întrebam dacă vreau să mă întorc la mizeria din prezentul meu. Mizeria îmi spunea "stai aici". De partea cealaltă, știind că nu voi mai avea aceeași familie, și foarte probabil să fiu rejectat, am apăsat pedala de accelerație. Am trecut prin ceață, și clar am ajuns înapoi în timpul meu, calitatea precară a șoselei mi-o confirma, dar contrar celor prezise de omul temporal, nu am uitat nimic. Dar nici nu știu dacă ar trebui să povestesc lumii ce mi s-a întâmplat, sau să o țin numai pentru mine. Deocamdată doar mi-am scris pe iPad pentru mine, ca o amintire din viitor. Dacă povestea mea va ajunge publică, mai mult ca sigur că un hacker mi-a vizitat iPad-ul...
